Necunoscuţii vin la Urgenţe în toiul nopţii

Era la fel de speriată ca mine sau poate teama ei se transmitea printr-un ciudat mecanism telepatic, mie. O ţineam în braţe şi mă îndreptam cu paşi mari spre camera de gardă. Plînsese tot drumul, dar fusesem nevoit s-o duc, în ciuda orei înaintate. În jur totul era pustiu, era o noapte rece de toamnă, nimic neobişnuit.

Doctorul m-a primit amabil în timp ce mă scuzam că-l deranjasem aproape de miezul nopţii, chiar dacă ştiam că era de gardă şi că oricum, cu asta se ocupa, aştepta telefoane de la necunoscuţi care veneau în toiul nopţii cu cîte o urgenţă.

Am lăsat-o în sala de operaţii pe o masă şi parcă nu-mi venea să mai plec de acolo. Nu mai plîngea şi de fapt, nu mai scotea niciun sunet. Transpirasem tot de parcă intrasem sub duş cu hainele pe mine şi în timp ce mă ştergeam cu mîneca hanoracului pe frunte, îi explicam doctorului că toată viaţa m-am ferit de spitale şi de operaţii, nici măcar apendicele nu-mi fusese scos şi că era foarte neobişnuit pentru mine să mă aflu acolo, atunci, la ora aia atît de tîrzie, că aveam emoţii la fel de mari ca şi ea şi că eram la fel de speriat ca şi ea. Doctorul a încercat să mă liniştească în timp ce o examina, apoi şi-a notat cîte ceva într-un carneţel, m-a întrebat cum o cheamă, a dat din cap zîmbind cald, apoi m-a întrebat de numele meu, l-a notat într-un registru, mi-a spus că operaţia va avea loc mîine, nu e nimic complicat, n-am de ce să-mi fac griji, aş fi vrut să întreb de costuri dar mi s-a părut inoportun momentul aşa că am tăcut, am zîmbit şi eu tîmp în cele din urmă, i-am mulţumit şi am ieşit. A rămas că mă sună mîine seară, cînd o pot lua acasă.

Tot drumul spre casă m-am gîndit la ea, ce-o fi în mintea ei că am părăsit-o aşa, şi imediat începeam să-mi fac mustrări de conştiinţă, dar apoi mă contracaram singur şi-mi argumentam c-am lăsat-o pe mîini bune, că doctorul va face tot posibilul să-i fie bine şi… şi… Aici simţeam cum mi se pune un nod în gît şi cum îmi dau lacrimile, în timp ce simţeam că rămîn fără aer ca şi cum aş fi sub apă şi m-aş îneca. Scoteam inhalatorul de unde-l ţineam în buzunarul stîng şi mai trăgeam două pufuri. Vreo sută de metri reuşeam să mă mai calmez, apoi o luam de la capăt cu gîndurile.

Am adormit cu greu înspre dimineaţă, visînd-o pe Matilda cum vine şi se ghemuieşte lîngă mine, începînd să toarcă…