După treizeci de ani…

Când eram prin clasa a II-a, nu ştiu cum s-a întâmplat (a rămas un mister total până în ziua de azi), dar mi s-a spus că o să primesc menţiune. Ţin minte şi acum cartea pe care am primit-o: „Miradoniz”, a lui Gheorghe Tomozei, despre Eminescu. Aşa că acasă mi-am exprimat dorinţa de a primi o bicicletă, cum aveau şi alţi copii prin cartier. Mi s-a zis că nu se poate, daaaaar…Dacă anul următor iau premiu mai mare (poate chiar I), o să primesc bicicletă. Am refuzat astfel de termeni care nu-mi erau favorabili şi am încercat un: luaţi-mi voi acum bicicleta, şi promit că anul următor iau premiu mai mare (poate chiar I). N-au fost de acord. S-a lăsat cu plânsete şi greva foamei pentru câteva zile din partea mea şi o indiferenţă din partea lor, pe principiul: eh, e copil, o să-i treacă. Mi-a trecut, dar deja universul meu interior era în schimbare, configurând auto-sabotarea de genul „tăiatului crengii de sub picioare”. Până la terminarea liceului nu am mai luat niciun premiu, aşa, de-al naibii. De multe ori ştiam răspunsuri la oră, dar nu ridicam mâna.

Ca o scurtă paranteză: fratele meu mai mic a fost premiant numai cu premii mari din clasa I şi până la terminarea liceului. Nici măcar lui nu i-au luat bicicletă.

Ieri seară, când mă întorceam de la alergat pe lângă malul râului, mă gândeam pe drum, făceam planuri, îmi imaginam cam cum ar fi să-mi cumpăr o bicicletă împreună cu fratele meu. Mă întrebam retoric dacă s-o las în scara blocului la parter sau s-o urc pînă la etajul patru, deja era evident că o să fie un efort în plus pentru mine, dar ca un lucru bun pentru reducerea greutăţii corporale.

Azi, întors de la birou, văd pe balcon o bicicletă neagră. Îmi întreb mama, zice că e a noastră, c-a cumpărat-o taică-miu. Rămân blocat câteva clipe. Nu-mi vine să cred! Scot telefonul şi fac o poză.

bicicleta

Conjuncturile au făcut ca, în timp, să-mi cam pierd stima pentru el. Dar azi mi-a trecut prin cap că poate a venit timpul iertării. Aveam 7 ani în clasa a II-a. Peste puţin timp voi împlini 37. După aproape 30 de ani, am primit bicicletă. Eu zic că e încă o dovadă clară că ceea ce-ţi doreşti se îndeplineşte, iar timpul, după cum ne-a spus Einstein, e relativ. 😀

Să mi-amintesc acum ce dorinţe mai aveam, ce vise de împlinit…

 

Anunțuri

Cam care ar fi părerea ta?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s