Pretinsul interviu cu Marcel

A mai apărut un nou mic fragment din carte:


– Să pretindem că sunt de la o revistă de larg interes pentru femei şi tu eşti invitatul lunii pentru un interviu.
Marcel o privi şi nu spuse nimic, dar încuviinţă dînd uşor din cap.
– Bun, o să trecem peste introducere, oricum se editează la final şi nu apare chiar tot, şi chiar nu interesează pe nimeni unde te-ai născut, cînd ai fost la grădiniţă sau cîte ouă ai mîncat dimineaţă.
– Spuneţi-ne, domnule Marcel, cine sunteţi dumneavoastră cu adevărat?
Marcel se bîlbîi puţin în timp ce-i trecea prin minte că nu mîncase nimic dimineaţă:
– Sunt un zidar, un nimeni.
Ana ridică o sprînceană:
– Cititoarele revistei noastre nu pot vedea, dar eu sunt aici, în faţa ta, te pot privi în ochi şi-mi pot da seama – să-i zicem intuiţie feminină, nu neapărat experienţă cu bărbaţii – că se ascunde ceva acolo, în interior, dincolo de ei. Te rog, domnule Marcel, încetează cu aşa-zisa inocenţă “sunt un nimeni” şi nu mă minţi. Spune-mi, chiar vreau să ştiu. Vreau să te cunosc.
– Nu încape viaţa mea într-un interviu, şi ochii lui Marcel îşi schimbară strălucirea. Pentru o clipă păru că devine o cu totul altă persoană.
Ana simţi breşa, dar continuă pe acelaşi ton:
– Aaa, sunteţi un filosof, aţi văzut şi trăit multe, cititoarele noastre vor fi excitate să afle cît mai multe amănunte despre absolut tot ce ţine de persoana dumneavoastră, poate chiar şi cîte ouă aţi mîncat dimineaţă, target-ul e pe mai multe categorii de vîrstă.
Brusc, întinse palma peste masă şi o puse încet peste a lui:
– Lasă-mă să intru în povestea ta, Marcel, spuse blînd, m-am săturat de toţi nebunii care fac pe deştepţii, m-am săturat de perverşii care, pretinzînd că înţeleg ce am publicat, încearcă să intre în viaţa mea doar ca să mă fută, m-am săturat de toate rahaturile astea, cu poziţia femeii în societate, neapărat măritiş şi obligatoriu copchii, eticheta, ţinuta, etc, etc, dar totuşi simt că eşti altfel, nu-mi pot explica cum şi asta mă intrigă şi mă zăpăceşte, şi…

Ana continuă restul în mintea ei, gîndindu-se că nu şi-a mai pierdut aşa capul după un bărbat, dar totuşi ar vrea să fie adevărată povestea de data asta, dorindu-şi să se piardă lîngă el.
Deşi simţea că are gura uscată, Marcel începu să povestească cu voce scăzută. Universul se contractă şi rămase în existenţă ca o sferă mare care cuprindea doar masa lor, şi în timp ce Sebastian scria în roman despre cei doi care începeau să-şi împletească poveştile într-una singură, i se păru cumva că Marcel începuse să se transforme şi să aibă trăsături de-ale lui.


 

Anunțuri

Cam care ar fi părerea ta?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s