Vechile dogme…

 Mi-a rămas în minte un paragraf din Siddhartha lui Hesse despre un fluviu.

„Însă dintre tainele fluviului el nu vedea astăzi decît una singură, o taină care îl pătrunse pînă în adîncul sufletului. Vedea cum apa curgea şi tot curgea, curgea mereu, şi cum, cu toate acestea, ea exista mereu, fiind întotdeauna şi în orice clipă una şi aceeaşi, fiind totuşi în fiecare clipă o altă apă. O, cine putea să aibă revelaţia acestui lucru, cine să-l înţeleagă!”

Teribilă revelaţie şi extraordinară. Cam aşa suntem şi noi, oamenii, în fiecare zi suntem alţii, deşi zilnic suntem aceiaşi. Cu toate frămîntările noastre, cu toate curgerile spre ziua de mîine, cu toate amintirile dinspre trecut şi cu toate visele spre un viitor (oarecare sau pe care ni-l dorim anume), ne transformăm zilnic şi totuşi rămînem la fel, cu toate caracteristicile care se adună pentru a ne reliefa umanitatea.

În zilele ultimei perioade am avut parte de întîmplări care, prin felul lor de a fi ca nişte semne – amintindu-mi de Eliade, bineînţeles, şi de încercările Labirintului – m-au obligat să-mi amintesc vise, să analizez, să meditez.
Să nu uităm, extraordinarul se ascunde printre lucrurile banale, de aia nu-l observăm şi nu-i dăm atenţie. Astfel că, prin extraordinar putem înţelege la un moment dat orice. Un gînd, o întîmplare, o amintire…

Ziceam de întîmplări mici şi banale, dar purtătoare de semne. Prima dintre ele au avut în rolul principal blugii mei, care s-au rupt cînd ieşeam într-o zi din casă. De fapt, se stricase fermoarul, dar m-am enervat atît de tare încît am smucit de ei pînă i-am cam rupt într-un mod irecuperabil (că asta şi fusese intenţia nervoasă). Nervii apăruseră din cauză că pînă să-mi dau seama de fermoarul stricat, ieşisem din casă şi coborîsem deja 4 etaje. Vă daţi seama că a trebuit să mă întorc în apartament. La următoarea întîmplare însă, mi-am învăţat lecţia şi am fost calm. Deşi îmi dispăruse haina dintr-un bar şi am fost nevoit să plec acasă doar în pulover. Noroc că stau foarte aproape, şi am putut astfel să refuz politicos banii de taxi care îmi erau oferiţi să pot ajunge acasă cu bine. Haina lipsă m-a determinat să am multe gînduri în seara aceea. M-a obligat la un mic exerciţiu de detaşare, pe care l-am îndeplinit vreo cîteva ore, învîrtind şi răsucind pe fiecare parte cît mai multe dintre aspectele acestei întîmplări. Conectînd aspectele cu amintiri, cu oameni, cu vise; totul într-un amalgam perfect al timpului în cele trei stări ale lui, de trecut, prezent şi viitor. La finalul exerciţiului m-am regăsit la fel de calm. Singurul lucru de care îmi părea rău era o mică bijuterie de la rever, o amintire primită cadou mai demult de la cineva drag. A doua zi mi-a fost găsită şi haina, probabil fusese luată din bar din greşeală de altcineva, convins că este a lui. Şi m-am bucurat să găsesc mica bijuterie la locul ei. Da, probabil încă trebuie să exersez chestia cu ataşamentul de anumite lucruri.

Un lucru însă a redevenit clar: vechile dogme trebuie să ardă, transformarea e aproape. Îmi doresc să fiu ca această mică bijuterie pierdută şi regăsită, pentru că mult timp m-am simţit pierdut, iar acum încep să mă regăsesc.

Vechile dogme trebuie să moară…

bijuterie la rever

Anunțuri

Cam care ar fi părerea ta?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s