Muzicalitatea romantismului eminescian

Cînd eram mai mic, nu-mi prea plăcea să citesc poezii. Eram mult mai atras spre dramaturgie şi romane. Dar de Eminescu m-am apropiat neobligat de nimeni. Ţin minte cum într-o zi am scos volumul gros din bibliotecă, cu gîndul clar: ia să vedem cine e cu adevărat mega-poetul ăsta naţional, geniul neînţeles, etc. L-am citit şi mi-a plăcut. N-am căzut în cap de admiraţie mai mult decît în faţa versurilor altor poeţi. Am învăţat între timp cum se creează un brand. Ideea e că atunci nişte oameni se adunau în găşti literare, se citeau între ei, se promovau. Cam ca acum. Dacă scriau la ziare diferite, se criticau de mama focului. Ca şi acum.

„Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.”

Glossa este încă foarte actuală. Dar ca fiinţă care ridică ochii întrebători spre Univers, preferata mea va fi întotdeauna şi pe vecie La steaua.

La steaua.

Nu cunosc în muzica romînească o persoană care să compună o muzică pe versurile lui Eminescu mai pe gustul meu decît timişoreanul Ilie Stepan. Are omul ăsta un dar de a pătrunde textul şi a scoate de acolo melodicitatea la suprafaţă, ceva de speriat nu alta! Piesa de mai sus e dintr-un proiect de-al lui de după ’89, cu Marius Baţu (Poesis, Pasărea Colibri, Holograf) la voce.

Şi dacă.

Tot Ilie Stepan, la vremea aceea cu trupa lui Pro Musica. La solo-ul de chitară simţi cum îţi curge prin vene: „Şi dacă stele bat în lac / Adâncu-i luminându-l, / E ca durerea mea s-o-mpac / Înseninându-mi gândul.”

Dintre sute de catarge.

Notele prelungi ale flautului care invocă nostalgia te urcă încet spre catarg, de unde poţi privi în depărtare, spre locul unde se nasc valurile care-ţi leagănă uşor corabia sub clarul de lună.
„Ne-nţeles rămîne gândul / Ce-ţi străbate cînturile, / Zboară vecinic, îngînîndu-l, / Valurile, vînturile.”

Floare abastră.

Pentru final v-am păstrat o bijuterie. Ca să auziţi cum sună un cor de îngeri întrupaţi în carne omenească, cîntînd versuri de-ale lui Eminescu. Corul Vox Art’Is e din Iaşi ( 😀 ), iar melodia este compusă de Vasile Spătărelu. Şi îmi cam cade ceaţa pe ochi de fiecare dată cînd o ascult.

Anunțuri

4 comentarii

  1. anna c. ronescu · Ianuarie 15, 2015

    MInunat! Voi reveni – sper să nu supăr – să ascult și melodiile, până la sfârșit, Eu, până acum, pusesem accentul mai mult pe cuvânt în poeziile lui Eminescu.

    Apreciat de 1 persoană

    • sebastianmihail · Ianuarie 15, 2015

      Nici o supărare, sper să-ţi placă. 🙂

      Apreciază

  2. 3pitaka · Ianuarie 16, 2015

    Acum câteva luni mi-am propus să citesc cu voce tare nişte texte pentru a-mi îmbunătăţi dicţia. Am luat din raft o carte cu poezii de Eminescu. De atunci am început să iubesc poezia, care altădată îmi displăcea atât de mult.
    Printre preferatele mele se numără „Glossa”, „Pe lângă plopii fără soţ”, „La steau”, „Singurătate”…

    Apreciază

    • sebastianmihail · Ianuarie 16, 2015

      Cu glas tare citeam şi eu. 😀 Sună altfel orice poezie. Dar la „Scrisoarea a III-a” mă cam lua valul…

      Apreciat de 1 persoană

Cam care ar fi părerea ta?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s