Solitudinea picturilor rupestre

Mă gîndesc uneori la vremuri din ere îndepărtate. Cine şi cum erau cei care pictau prin peşteri? Dar cei care au construit piramidele? Ce gîndeau, cum priveau ei lumea în care trăiau? Care erau frămîntările lor? La ce visau? Cum iubeau?

Picturi-Rupestre
În vremurile de demult, comunităţile erau mici, dar strîns legate între ele. Mă gîndesc însă şi la o variantă alternativă, cînd retragerea în peşteri reprezenta deja declinul. Stăteai singur în peştera ta şi desenai, nemaifiind legat de ceilalţi. Şi poate, din timp în timp, repetăm acest ciclu. Acum ne retragem în apartamente din complexe rezidenţiale cu paznici la poartă, ne ascundem după micile noastre tabieturi – propriile noastre picturi rupestre -, ne trăim zilele una după alta amăgindu-ne cu un viitor plin de ceva important care va avea o mare însemnătate pentru noi.

Picturi-Rupestre 2
În vremurile de demult, oamenii trăiau foarte puţin, speranţa de viaţă era limitată. Nici nu apucai să faci prea multe că gata, timpul tău se sfîrşea. Mureai pe la treizeci de ani. În zilele noastre, speranţa de viaţă a crescut undeva spre optzeci. Şi nu sunt sigur că e un aşa mare beneficiu. Ai mai mult timp să meditezi la sensul vieţii, dacă o fi vreunul.

Civilizaţia ne-a adus alienare şi însingurare.

Anunțuri

Cam care ar fi părerea ta?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s