Aud în depărtare un tren albastru șuierînd

Strîngi din dinți și-ți ascunzi sensibilitățile. Timpul e la limită. Fîșii luminoase din sufletul tău au rămas înfășurate pe ceilalți. Pe cei dragi. E bine, dar totuși doare. Ca oricare despărțire, mică sau mai mare, provizorie sau definitivă.

Nu prea vrei să pleci. Te pui cumva împotriva timpului care se derulează repede, în legea lui. Capătul peronului e pustiu, toți ceilalți au urcat la timp. Te simți ca într-o parabolă creștină, unde ești ultimul dintre păcătoși și ți s-a refuzat primirea într-un anume loc. Dar tu știi că locul e de fapt aici, și într-un fel simți o ușurare că nu ești în trenul acela. Îți tragi sufletul după alergătură și privești cum vagoanele se îndepărtează.

Doare, dar totuși trebuie să pleci. Lași în urmă fîșii luminoase de suflet să le țină de cald celor dragi în lipsa ta. 

Anunțuri

2 comentarii

  1. Pt Urias · Mai 15, 2015

    Sunt curioasa cum e varianta cand ea are masina. Nu s-o fi saturat de gari murdare si de trenuri intarziate? 😀

    Sper ca esti bine, ma gandesc des la tine.

    Apreciază

    • sebastianmihail · Mai 15, 2015

      Şi dintr-o dată soarele apare… 😀 (cred că s-o fi săturat, da!, uite, nu m-am gîndit la varianta asta) :))
      Cînd nu sunt bine, încerc să fiu. Acum e un fel de binişor. Mă gîndesc şi eu foarte mult la tine, ştii cum zicea poetul „toate femeile poartă capul tău şi rochiile tale”. 🙂

      Apreciază

Cam care ar fi părerea ta?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s