Cum să distrugi o inimă

„Atunci când ţi se frânge inima, gândea el, se despică aidoma lemnului, pe toată lungimea scândurii. În primele zile petrecute la fabrică, l-a văzut pe Gustaf Olsson cum a luat o scândură zdravănă şi a bătut în ea o pană pe care a răsucit-o puţin. Lemnul s-a crăpat de-a lungul fibrei, de la un capăt la celălalt. Este tot ceea ce ai nevoie să ştii despre inimă: unde se află fibra ei. Apoi, cu o răsucire, un gest, un cuvânt, o poţi distruge.” (Istoria lui Mats Israelson)

A trecut ceva vreme de cînd n-am mai citit ceva scris de Julian Barnes şi chiar dacă mai sunt unele volume care aşteaptă cuminţi în bibliotecă, am primit cadou de la frăţior re-editarea cărţii „Tristeţi de lămîie”, apărută anul ăsta la Nemira. Păcat că abia după zece ani a apărut această a doua ediţie, pentru că acest volum de povestiri este foarte bine scris, purtînd aceeaşi amprentă subtilă şi de fină ironie a acestui scriitor britanic de trei ori finalist la Booker Prize (a şi primit premiul a patra oară, în 2011).

tristeti de lamaie
„Ca în majoritatea scrierilor sale de o viaţă, tema piesei era dragostea. Ca şi în viaţa sa, şi în scrieri: dragostea nu a funcţionat. Dragostea reuşeşte sau nu să scoată la iveală bunătatea, să satisfacă vanitatea şi să vindece tenul, dar nu duce la fericire; întotdeauna se instalează o inegalitate de sentiment sau de intenţie. Aceasta este natura dragostei. Desigur, a „funcţionat”, în sensul că i-a provocat cele mai profunde emoţii ale vieţii sale, i-a redat prospeţimea florii de tei, prospeţimea primăverii şi i-a zdrobit oasele pe roată, ca unui trădător. L-a stârnit, purtându-l de la o timiditate manierată spre o relativă îndrăzneală, deşi mai degrabă de natură teoretică, tragicomic de incapabilă să treacă la acţiune. L-a învăţat folia lacomă a anticipării, mizeria ratării, tânguiala regretului şi înclinaţia prostească spre amintiri. Cunoştea bine dragostea. Se cunoştea bine şi pe sine. Treizeci de ani mai târziu, se folosise de experienţa sa personală pentru a crea personajul Rakitin, care propune publicului concluzia lui despre dragoste: „După părerea mea, Alexei Nikolaevici, orice iubire – fericită, dar şi nefericită – este un adevărat dezastru atunci când i te dăruieşti cu totul.” Aceste opinii au fost tăiate de cenzură.” (A doua reprezentaţie, partea I – Sankt Petersburg)

„Astăzi am făcut obişnuita mea plimbare de dimineaţă. Am rămas în vârful dealului, privind spre nord. „Păsări ale tinereţii mele!” am strigat către cer, „Păsări ale tinereţii mele!” Am aşteptat. Ziua era încărcată de nori, dar pentru prima dată cocorii zburau foarte jos. Când s-au apropiat, unul s-a desprins din stol şi a venit drept spre mine. Mi-am ridicat braţele în semn de salut, iar el m-a înconjurat lent, a scos un strigăt şi apoi s-a întors în stol; un lung drum către sud. L-am urmărit până ce mi s-au împăienjenit ochii, l-am ascultat până ce nu am mai auzit nimic; şi s-a reinstalat liniştea.
Apoi am pornit-o încet spre casă, dar am rămas în uşă, cu mâna întinsă după o lămâie.” (Liniştea)
Anunțuri

Cam care ar fi părerea ta?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s