Zilele sunt mai colorate decît crezi

De fiecare dată cînd mi se mai întîmplă să mănînc la mall, îmi place să mă uit în jurul meu la oameni. Cîteodată sunt martor la mici poveşti pe care m-am hotărît să le notez.

Trag cu ochiul undeva în dreapta mea. La o masă destul de apropiată stau un domn şi fetița lui. El e bine îmbrăcat, oarecum elegant, și mi-a zgîriat deja urechile cînd a întrebat-o dacă vrea să-i cumpere „piree”.
Asta mică, o ștrengăriță blondă îmbrăcată într-o rochiţă albastră înflorată, a răspuns scurt „Nu!” și s-a așezat în partea opusă la masă. Stă îmbufnată şi aşezată pe scaun într-o poziţie laterală faţă de părinte. Ar fi dorit cartofi prăjiți, dar domnul a păcălit-o că e o defecțiune tehnică în locul de unde și-a cumpărat mîncare doar pentru el. După care și-a văzut de meniul chinezesc cu orez și salată din alge.

După aproximativ un minut, fetița s-a ridicat de la masă zicînd că merge la baie. Are cam cinci ani, dar pare să fie destul de descurcăreaţă pentru vîrsta ei. „Să nu te rătăcești”, strigă după ea domnul și continuă să înfulece. Neașteptat de repede – ca şi cînd nici nu fusese pînă la baie – fetița apare jubilînd: „am văzut eu unde sunt cartofi prăjiți, vino să vezi!”

Oarecum resemnat – nu te pui cu un drăcușor blond – domnul se ridică de la masă și după o vreme se întorc amîndoi, el purtînd pe o tavă o porție de cartofi prăjiți, ea radiind.

Anunțuri

Cam care ar fi părerea ta?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s