Cînd Chloe scrie o scrisoare

Îmi pare rău că-ţi ofer în dar confuzia mea, îmi pare rău că am stricat călătoria la Paris, îmi pare rău pentru inevitabila melodramă. Nu cred că o să mai plâng vreodată atât cât am plâns în nenorocitul ăla de avion sau că o să mai fiu vreodată atât de sfâşiată de emoţii. Ai fost atât de bun cu mine şi asta m-a făcut să plâng şi mai mult, alt bărbat mi-ar fi spus să mă duc dracului, dar tu nu, iar asta a făcut lucrurile şi mai dificile.

M-ai întrebat în aeroport cum de pot să plâng şi să fiu totuşi sigură. Trebuie să înţelegi, plângeam pentru că ştiam că nu putem continua, dar erau totuşi atâtea lucruri care mă legau de tine. Îmi dau seama că nu pot să continui să-ţi refuz dragostea care ţi se cuvine, dar pe care nu mai sunt în stare să ţi-o dau. Ar fi incorect şi ne-ar distruge pe amândoi.
N-o să pot niciodată să scriu scrisoarea pe care aş vrea să ţi-o scriu. Asta nu e scrisoarea pe care o scriu pentru tine în minte de câteva zile încoace. Aş vrea să pot să-ţi desenez, cu stiloul nu m-am descurcat niciodată prea bine. Nu reuşesc să spun ce vreau, sper să poţi tu să umpli golurile.

O să-mi lipseşti, nimic nu poate să şteargă ce am trăit împreună. Am iubit lunile pe care le-am petrecut împreună. Pare o combinaţie atât de suprarealistă de lucruri, mic dejunuri, prânzuri, telefoane de după-amiază, nopţile la Electric, plimbările în Kensington Gardens. Nu vreau să strice nimic toate astea. Când ai fost îndrăgostit, nu contează cât timp, contează tot ce ai simţit şi ai făcut. Pentru mine, e unul din puţinele momente când viaţa nu se desfăşoară altundeva, întotdeauna ai fost minunat pentru mine, n-o să uit niciodată cât de mult îmi plăcea să mă trezesc şi să te găsesc lângă mine. Pur şi simplu nu vreau să continui să te rănesc. N-aş suporta ca totul să se înăcrească.

Nu ştiu încotro o să mă îndrept acum. Poate că o să petrec Crăciunul singură, poate cu părinţii. Will se duce în California în curând, aşa că o să vedem. Nu fi nedrept, nu-l învinovăţi. Te place foarte mult şi te respectă imens. El a fost numai un simptom, nu cauza a ceea ce s-a întâmplat. Iartă scrisoarea dezlânată, confuzia ei o să fie probabil o amintire a felului în care m-am purtat cu tine. Iartă-mă, ai fost prea bun pentru mine. Sper să rămânem prieteni. Toată dragostea mea…

***

Am recitit de curînd Eseuri de îndrăgostit a lui Alain de Botton. Fragmentul e de acolo.

Anunțuri

Cam care ar fi părerea ta?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s