Uitarea se strecoară cel mai bine în vise

„I see people on the floor”

Pendulez înainte şi înapoi printre amintiri, unele mai îndepărtate, altele mai apropiate. Cîteodată e ca o boală. Zac în amintiri, le înghit amărăciunea, transpir emoţii – pozitive sau negative, după caz – şi aştept să-mi treacă.

„This was never gonna last”

Am început să mă privesc în oglindă. Ani în şir am evitat să fac acest lucru. Nu ştiu de ce, n-am căutat niciodată vreo explicaţie. Pur şi simplu nu voiam. Acum sunt pe reversul monedei. Mă trezesc dimineaţa foarte devreme, arunc cu apă pe ochi apoi rămîn aşa, privindu-mă lung în oglindă. Încerc să mă recunosc. Să aflu cine sunt. Cine naiba am devenit. Un tip cu cearcăne mari mă priveşte înapoi, cumva cu scîrbă aşa. Sau poate mi se pare.

„Can’t stay here anymore”

O umbră neagră mă urmăreşte. Sunt ochi de prădători aţintiţi asupra mea. Ca o smoală încinsă care curge încet, aşa se strecoară umbra asta în mine. Credeam că nopţile am scăpare. Ştii prea bine că de ani buni nu mai visez. Dacă era un tărîm sigur, acum nu mai e. Acum smoala se prelinge şi îmi ocupă trupul. Nu visez, dar e ca şi cum aş privi cu ochii închişi la un ecran care se întunecă din ce în ce mai mult. Simt negrul acela mai apăsător ca orice altceva.

În altă noapte, Moartea m-a sărutat pe gură.

Anunțuri

Cam care ar fi părerea ta?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s