Ceasurile rele de marţi [51]

Cînd şi cînd mai scot din locaşul ei
de pînză moale şi fermoare
chitara.

Întîi îmi trec palma peste lacul său negru,
apoi ciupesc puţin corzile;
în cele din urmă o aşez lîngă mine
şi rămîn aşa o vreme, cu privirile în gol,
în aşteptare.

După cîteva ore îmi dau seama
că nici azi nu a venit.
Mi-e din ce în ce mai clar că muzica
a dispărut;
mecanismul interior care trimitea
spre suprafaţă
sunete armonios îmbinate
s-a stricat.

Din cînd în cînd ating corzile chitării,
cine ştie, poate azi vine.
E aproape un tabiet, dar şi o datorie;
ca şi cum aş coborî pe malul apei
să-i verific nivelul.

Nu vrem să fim luaţi
pe neaşteptate
de vreun potop.

Anunțuri

Cam care ar fi părerea ta?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s