Vis cu tsunami

Aşa cum se întîmplă des în ultima vreme, compania de energie electrică E.ON mă trimite la culcare prin faptul că-mi taie curentul fix cînd mă apucă pe mine cheful de citit în miezul nopţii. Caut telefonul pe întuneric şi mă zgîiesc la ecranul luminat: 00.33. Asta e, la somn!

Nu mai ştiu cît a durat pînă am adormit. În general nu prea visez (da, da, cunosc teoriile ştiinţifice legate de subiectul ăsta, doar că eu am preferat în timp o clasificare proprie care simplificată ar fi: perioadele cînd visez şi perioadele cînd nu visez – acestea din urmă întinzîndu-se de-a lungul unor ani buni). Dar dintr-o dată, iată că sunt în mijlocul unui vis foarte colorat, într-o apă care-mi ajunge pînă la genunchi. Undeva în spatele meu, profilat pe tot orizontul vizual, este un munte. Cum ne-cum, ştiu că e Vezuviu. Da, vulcanul. În jurul meu e plin de oameni, copii gălăgioşi care se zbenguie prin apă şi vreo cîţiva dintre prietenii mei; apa e plăcută, nu foarte rece, potrivită pentru o bălăceală de după-amiază.

vulcanii-italiei(photo credit: http://www.globi.ro/italia/articole/periplu-printre-vulcani-in-italia)

Cadrele se schimbă repede, ca într-un film de acţiune. Mă uit în spatele meu şi ştiu că s-a întîmplat ceva. Le spun prietenilor să se pregătească. De undeva din faţa noastră se îndreaptă spre noi un val uriaş. Apa şi-a pierdut culoarea albastră şi acum e gri-cenuşiu. Cred că e rece ca naiba. Panica s-a stîrnit pe lîngă noi, lumea încearcă să scape, fugind cu greu prin apă în toate părţile. Mă uit din nou la valul imens. E din ce în ce mai aproape. Se deplasează lent, fără nicio grabă. Inspir şi respir de cîteva ori, în pregătirea momentului cînd perete de apă va fi lîngă mine şi eu va trebui să iau cea mai mare gură de aer pe care am luat-o vreodată.

Iată-l! Înălţimea apei gri îmi provoacă o uşoară ameţeală. Inspir adînc fix în momentul cînd apa cade pe mine, ca şi cum mi-aş fi pus o pătură în cap. Încerc să-mi ţin respiraţia cît de mult pot. Măcar pînă ajung la suprafaţă.

Înot în direcţia pe care eu o cred că e în sus, dau din mîini şi din picioare prin apă. E atît de rece că-mi paralizează corpul. Încă puţin, încă puţin. Nu ştiu cît timp a trecut de cînd mă aflu în volumul enorm de apă. Nu mai percep timpul cum trebuie. Simt că mă sufoc. Nu ştiu cît o să mai pot să…

***

M-am trezit fix cînd în vis mă înecam. N-am mai putut să-mi ţin respiraţia şi am deschis gura ştiind că mi se va umple cu apă în loc de aer. Am inspirat adînc, conştient că voi muri. Am deschis ochii şi cu ultimele puteri am întins mîna la marginea saltelei. Pe un vraf de cărţi ţin la îndemînă Ventolin-ul. După cîteva minute, senzaţia de sufocare dispare. Şi cea de panică. Deschid tableta şi citesc pe fluxul de ştiri:

Cel puţin cinci persoane au murit în urma unui cutremur puternic cu magnitudinea de 8,3, produs ieri în largul statului Chile (ora 01.54 în România), iar un milion de locuitori au fost evacuaţi din zonele de coastă, după ce a fost emisă o alertă de tsunami şi valuri de până la 4,5 metri au atins litoralul, relatează BBC News Online.

Anunțuri

Cam care ar fi părerea ta?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s