Which Way

„I’m learning to trust this time / In the jungles of this life / I’m asking which way do I go?”

M-am trezit de dimineaţă cu un sentiment de deznădejde. Probabil de la somnul prea puţin. Nu, n-o să vă ataşez un selfie să vedeţi ce faţă aveam cînd am ieşit din casă.

tumblr_nvtypuJPDc1s7gkuao1_500
Mă sufocam în gînduri nu tocmai foarte colorate. Dintr-o dată, o mulţime de chestii care se întîmplă sau se vor întîmpla îmi păreau inutile. Dacă se vor întîmpla. Tocmai aici intervine dorinţa de a pune la îndoială totul. Pentru că trebuie nu mă convinge, n-a făcut-o niciodată. Din cauza lui trebuie am devenit un rebel.

„Give me some directions please, / Solid ground is all I need / Won’t you tell me, which way do I go?”

În acest context, m-am urcat într-un autobuz despre care credeam că merge înspre unde vreau eu să ajung. Cînd aşteptam altădată un mijloc de transport înspre casă, îl văzusem de vreo două ori prin zona pe unde teoretic nu prea avea ce căuta, astfel că am presupus că e o nouă rută prin oraş. Doar că s-a dovedit c-am făcut o greşeală teribilă şi m-am trezit într-un alt capăt de oraş. Şi era prea frig. Mi-am pus o melodie în căşti cît timp am aşteptat să vină alt mijloc de transport.

Cam aşa e şi în viaţă: apuci în cîte o direcţie pe care o crezi bună şi te trezeşti că ajungi de fapt într-un punct mort şi eşti nevoit să te întorci. Dacă ai muzică bună cu tine, te-ai scos. Dacă nu, asta e, trebuie să-ţi suporţi gîndurile. Şi nu e tocmai uşor. Mai ales cînd lehamitea se instalează prima cu o lejeritate ceva de speriat.

„I’ve been living upside-down / Never knowing where I’m bound / Now I’m asking which way do I go?”

Nu te poţi opri să te tot întrebi: spre unde şi de ce. Îţi vine să dai cu poeziile de pereţi. Să ştergi iar foldere cu proiecte (de data asta literare, că alea muzicale au dispărut demult). Şi să-ţi spui, evident, că oricum. Oricum nu erai bun la aşa ceva şi lumea nu are nevoie de încă un mediocru pentru care să se taie cîţiva copaci, să scoată el o carte.

„Back in time it will be alright,
I knew where I was going for once in my life
And now that storm has felled my tree,
Ah, there’s a shadow hanging over me!”

Între timp te întîlneşti cu un căţel prietenos, cu botul umed şi rece ca dimineaţa friguroasă prin care păşeşti. Împarţi cu el sandvișurile tale. De fapt, i le dai lui de tot; tu eşti stăpînit încă de sentimentul inutilităţii. El dă din coadă vesel. Te învaţă subtil să te bucuri de lucruri mărunte (sandvişuri în cazul lui) care ţi se ivesc în cale sau de noi prieteni apăruţi de niciunde (adică el). Good dog, good boy!

„Which way do I go?”

Dimineţile friguroase fac rău oamenilor. Dar aerul rece ne trezeşte la viaţă, muşcă din noi şi ne obligă să avem o reacţie. Chiar dacă e doar un futu-i pizda mă-sii ce frig e!

În dimineaţa asta aş putea spune că am ieşit din tiparul banalului cotidian. Poate în mod inconştient aveam nevoie de lucrul ăsta. Iar cînd am ajuns aici, am fost anunţat că au trecut patru ani de istorii mai mult sau mai puţin imaginare.

Untitled

 

PS: Asta a fost postarea/articolul cu numărul 246. Dacă vedeţi vreo corelaţie matematică, să ştiţi că DA. Anume am făcut. 😀

Untitled

 

 

 

 

 

 

 

Anunțuri

2 comentarii

  1. Sâmbure de migdală · Octombrie 16, 2015

    fiecare drum chiar daca se pare ca e gresit, te ajuta sa ajungi inapoi pe drumul stabilit

    Apreciază

Cam care ar fi părerea ta?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s