M-am consolat revenind în soare şi sub ploaie

„Sînt într-o defensivă nesfîrşită. Mă doare viaţa şi mă dor ceilalţi. Nu pot privi realitatea în faţă. Soarele însuşi mă descurajează şi mă dezolează.”

„Doar noaptea – noaptea singur străin, uitat, pierdut, fără legătură cu realitatea, fără a fi de folos nimănui – mă întîlnesc cu mine însumi şi îmi dau curaj.”
„Mi-e frig de viaţă. În existenţa mea, totul e o groapă umedă şi catacombe întunecoase. Sînt marea înfrîngere a ultimei armate care apară ultimul imperiu. Ştiu că sînt sfîrşitul unei vechi şi dominatoare civilizaţii. Sînt singur şi părăsit – eu cel care mă obişnuisem să comand altora. Sînt fără prieteni, fără conducător – eu cel pe care mereu alţii l-au condus.”
„Ceva în mine cerşeşte veşnic milă – şi se plînge pe sine, ca pe un Dumnezeu mort, fără altare în templu, cînd năvala barbarilor a inundat frontierele iar viaţa a venit să ceară socoteală imperiului pentru ceea ce a făcut cu fericirea. Întotdeauna mi-a fost frică să se vorbească de mine.”
„Am eşuat în toate. N-am îndrăznit nici măcar să mă gîndesc că voi fi ceva. Nici măcar n-am visat să mă gîndesc la ceea ce aş dori, deoarece chiar şi în vis am ştiut că nu sînt potrivit cu viaţa fie şi în postura de visător vizionar. Nici un sentiment nu-mi ridică de pe pernă capul, pe care l-am înfundat acolo pentru că nu mai suportam corpul, pentru că nu mai suportam idea că trăiesc, pentru că nu mai suportam nici măcar ideea absolută a vieţii.”

[1931, Fernando Pessoa – Cartea Neliniştirii, trad. Mihai Zamfir]

„Dacă voi muri tânăr,
Fără să reuşesc să public nici o carte,
Fără să văd cum arată versurile mele în literă tipărită,
Cer, în cazul când cineva s-ar necăji din pricina mea,
Să nu-şi facă nimeni griji.
Dacă se va-ntâmpla aşa, aşa era să fie.

Chiar de nu vor fi niciodată tipărite,
Versurile mele îşi vor păstra frumuseţea, dacă au fost frumoase.
Numai că ele nu pot rămâne netipărite, dacă au fost frumoase,
Căci dacă rădăcinile pot trăi sub pământ,
Florile înfloresc doar în aer liber şi la vedere.
E obligatoriu să fie aşa. Nimic nu se poate împotrivi.

Dacă voi muri foarte tânăr, ascultaţi ce vă spun:
N-am fost decât un copil care se juca.
Am fost bun ca soarele şi ca apa,
Am avut o religie universală ce le lipseşte doar oamenilor.
Am fost fericit fiindcă nu am cerut nimic,
Nici nu am încercat să găsesc ceva,
Nici nu am găsit că ar exista altă explicaţie
Decât faptul că însuşi cuvântul explicaţie nu are nici un sens.

Mi-am dorit întotdeauna doar să stau în soare sau în ploaie –
În soare când era soare
Şi în ploaie pe vreme de ploaie
(Şi nicicând contrariul),
Să simt căldura şi frigul şi vântul,
Şi să mă mulţumesc cu atât.
Odată am iubit, am crezut că voi fi iubit,
Dar nu am fost iubit.
Nu am fost iubit dintr-o singură mare pricină –
Fiindcă nu trebuia să se-ntâmple.

M-am consolat revenind în soare şi sub ploaie,
Aşezându-mă din nou pe pragul casei mele.
Până la urmă, câmpiile nu sunt la fel de verzi pentru cei iubiţi
Cât sunt ele pentru cei neiubiţi.
A simţi înseamnă a fi distrat.”

[Alberto Caeiro, heteronim al lui Fernando Pessoa / Poeme desperecheate (fragmente),
trad. Dinu Flămînd]

Anunțuri

2 comentarii

  1. K.J. Mecklenfeld · Noiembrie 26, 2015

    Frumos, dar tare trist – sper că ești bine 🙂

    Apreciază

Cam care ar fi părerea ta?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s