From Sweden/Norway with love…

Dear Nobel committee,

Another year when you confused us all with your choice!

CQyj0CKW8AANTyS

But please, next year: Murakami, right? Now, I’ll go check the bookstore for Svetlana’s book. Yeah. I don’t know about Sweden/Norway, but there is only ONE book of Alexievich translated in my country. People don’t know who she is. Hence the confusion.

Oare ştii, tu, necunoscuto?

„If only I could look into your mind”

Sunt dimineţi cînd mi-e atît de somn, încît trec pe partea cealaltă a străzii fără să-mi dau seama că astfel ratez o întîlnire cu tine.

De acum reuşesc să-ţi desluşesc silueta dintre ceilalţi oameni care se îndreaptă grăbiţi spre treburile lor.

Cînd aştept culoarea verde la semafor, te văd de la distanţă cum te apropii şi întotdeauna mi se pare că te îndrepţi fix spre mine. Îmi place că eşti elegantă în fiecare dimineaţă, în rochiţele tale colorate.

„Are you afraid to show your heart?”

Mi-au tăiat 10% din salariu pe motiv că întîrzii dimineţile la birou. Mi se face morală zilnic de către persoanele din conducere, iar eu zîmbesc tîmp, cu gîndul la tine, şi nimeni nu are habar că tu eşti motivul pentru care nu plec mai devreme de acasă. Ziua ar fi şi mai proastă dacă nu ne-am intersecta pe drum în jurul orei 8.

Cînd eram în concediu, ieşeam din casă doar ca să te văd, mă opream la chioşcul de ziare sau la cel de covrigi şi apoi mă întorceam acasă. E drept, ţie nu prea ţi-a păsat, ai dispărut o perioadă iar cînd te-ai întors erai bronzată. Am fost cam bosumflat, dar te prindea atît de bine culoarea brună a pielii, mai ales cînd îmbrăcai rochiţa albă decoltată şi scurtă pînă la genunchi, încît te-am iertat.

„Are you uncertain? Or just scared to drop your guard?”

Evident că nu ştii toate astea. În fiecare dimineaţă trecem unul pe lîngă altul, cîteodată sunt somnoros, de cele mai multe ori am căştile cu muzică pe urechi şi niciodată nu apuc să-ţi zîmbesc pentru că tu, sfioasă sau oripilată (iar îmi iese ăsta în cale?!), pleci privirea în pămînt şi treci pe lîngă mine ca o umbră.

În urma ta, parfumul tău îmi aminteşte că totuşi exişti.

Zilele sunt mai colorate decît crezi

De fiecare dată cînd mi se mai întîmplă să mănînc la mall, îmi place să mă uit în jurul meu la oameni. Cîteodată sunt martor la mici poveşti pe care m-am hotărît să le notez.

Trag cu ochiul undeva în dreapta mea. La o masă destul de apropiată stau un domn şi fetița lui. El e bine îmbrăcat, oarecum elegant, și mi-a zgîriat deja urechile cînd a întrebat-o dacă vrea să-i cumpere „piree”.
Asta mică, o ștrengăriță blondă îmbrăcată într-o rochiţă albastră înflorată, a răspuns scurt „Nu!” și s-a așezat în partea opusă la masă. Stă îmbufnată şi aşezată pe scaun într-o poziţie laterală faţă de părinte. Ar fi dorit cartofi prăjiți, dar domnul a păcălit-o că e o defecțiune tehnică în locul de unde și-a cumpărat mîncare doar pentru el. După care și-a văzut de meniul chinezesc cu orez și salată din alge.

După aproximativ un minut, fetița s-a ridicat de la masă zicînd că merge la baie. Are cam cinci ani, dar pare să fie destul de descurcăreaţă pentru vîrsta ei. „Să nu te rătăcești”, strigă după ea domnul și continuă să înfulece. Neașteptat de repede – ca şi cînd nici nu fusese pînă la baie – fetița apare jubilînd: „am văzut eu unde sunt cartofi prăjiți, vino să vezi!”

Oarecum resemnat – nu te pui cu un drăcușor blond – domnul se ridică de la masă și după o vreme se întorc amîndoi, el purtînd pe o tavă o porție de cartofi prăjiți, ea radiind.